Primul zbor cu avionul!

Am zburat prima dată cu avionul! La doar 6 luni! Am zburat spre Moldova ca să-mi văd buneii! A fost un zbor lung de cca 17 ore total, cu următorul traseu: Montreal – Paris – București – Chișinău!!!

A fost o călătorie plină de emoții! În primul rând a trebuit să îmi iau rămas bun de la tăticul meu drag, care nu a putut merge cu mine și mami în Moldova ;( și mi-a fost așa jale să-l lăsăm acasă, în Canada :(( A fost foarte tristă „despărțirea” la aeroport :((

La decolare din Montreal, am fost cam agitată și am plâns pentru că mi s-a facut fomică, iar stewardess-ele nu i-au permis mamei să mă hrănească până avionul nu s-a stabilizat în aer… Domnul pasager de-alături, „în costum la 4 ace” a „zbughit-o” cu mare plăcere de lângă noi, când i s-a propus să-și schimbe locul! 😀 În schimb, după ce-am mâncat, am adormit și am făcut nani pe durata întregului zbor! 😉 La fel am fost foarte cumințică în avioanele spre București și apoi, spre Chișinău… Toată lumea se minuna de codița mea frumușică și de cât de cumințică am fost!

Iar la destinație, în Chișinău, bunica Angelica, bunelul Ștefan și Adelina mă așteptau cu sufletul la gură! Bunelul a fost așa emoționat că în loc să conducă mașina de la aeroport spre casă, la Chișinău, a luat-o greșit în direcția opusă, spre satul Sângera!!! S-a zăpăcit sărmănelul de emoții!!!

Prima noapte, la bunei acasă desigur am plâns, căci nu vroiam să dorm și nu cunoșteam locul… dar, în serile următoare mi-am revenit, m-am acomodat și totul a fost bine!

 

Iată că am înregistrat și prima….. căzătură :(

Dimieața aceasta spre deosebire de altele, părinții s-au trezit înaintea mea… m-au lăsat să dorm în continuare, mi-au proptit câteva perne în jurul meu… și nimic nu prevestea evenimentul neplăcut, când dintr-o dată s-a auzit o bubuitură aka „detunătură înnădușîtă” 🙂 și aici am înțeles că am aterizat de pe pat pe podea! 😀

Părinții cred că cu viteza luminii au ajuns în cameră la mine! 🙂 Eu cred că ei pot ușor lua medalia de aur la ”sprint sau alergări la viteză” 😀

Dar e bine tot ceea ce bine se termină! Eu sunt OK! nu am pățit nimic!!! 😉

Cum se zice așa cresc bebelușii!!! 😉

Iată că după asta, mama îmi dădea sfaturi cum să procedez când mă trezesc și sunt singurică în cameră! 😀

http://www.youtube.com/watch?v=doHbfUOz6Nk

PS: asta Adelina m-a deocheat! Cu o seară înainte de asta, ea a postat pe FB un link cu ”12 открытий, которые ты сделаешь, став отцом” și acolo era punctul „5. Не все зависит от тебя
Когда ты случайно уронишь ребенка (не “если”, а именно “когда”), ты будешь молиться, чтобы все закончилось хорошо. Даже если не знаешь ни одной молитвы и никогда ни в кого не верил.”

PPS: Adelina, we are joking! We love you! 😀

M-am născut!

Salut pentru a doua oară. Sunt din nou eu, Olivia.

Vă prezint o galerie în imagini despre și cu participarea mea activă.

Mulțumesc scumpei mele mămici Silvia și scumpului tătic Radu.

Olivia, 5 martie 2013