De dimineață, toate educatoarele au primit instrucțiunea de la mami de a nu-mi da suzeta sub niciun pretext! Zis și făcut!

Doar că eu, când am văzut la amiază că toți copii au primit „a-i”-urile lor, numai mie nu mi-au dat nimic, am făcut o mutrișoară pierdută, cu bărbița tremurândă și cu un glas încet, aproape stins, am șoptit cerându-i „a-i” educatoarei, în speranța că ei i se va face jale de mine și-mi va da și mie suzeta… în acel moment, educatoarea (i-a mărturisit apoi mamei) că i s-a făcut inima căt un purice de jale, dar nu mi-a cedat…

Seara când am venit acasă, i-am cerut încet mamei suzeta, dar mami insită să-mi explice că am pierdut-o… și deja… nu o mai cer…

chiar am mers la culcare a doua seară deja fără suzetă… și nici măcar nu am cerut-o… mi l-am luat pe ”Meunică” și l-am cuprins strâns lângă mine, ca nu cumva să-l pierd și pe el, că-mi este taare drag… și e tot ce mi-a mai rămas din ce-am fost atât de atașată în ultimul timp…